Ieri

Ieri, 10 septembrie, mă trezesc şi mă duc să mănânc (iar) la ghereta obişnuită din faţa oficiului de info turism: cafea cu lapte, mai exact ness, foarte fierbinte şi dulce şi, de data asta, ceva chestiune cu mere, complet diferită de prăjitura românească cu mere.

După masa şi discuţiile zilnice cu unii şi cu alţii, mă pornesc agale spre poştă ca să cumpăr timbre. Nu trece mult şi un nou şofer de ricşă dă să mă aburească: madam (da, chiar folosesc cuvântul ăsta şi-i ciudat să mă numească pe mine aşa), hai ajută-mă, că dacă te duc acolo, primesc de la magazinul lor banii de benzină. Mai auzisem textul: este un concurs între şoferi şi, dacă te duc acolo, câştig un tricou. Adevărul e mult mai simplu: sunt vreo 15 magazine în Fort Kochi care dau şoferilor câte 100 rupii pentru fiecare turist adus în magazin.

Şi-i zic şoferului că ştiu de înţelegere şi că-l ajut, dar e mai bine dacă are ceva magazin aproape de poştă că atunci mă duce şi pe mine şi-şi primeşte şi suta de rupii. Zis şi făcut: un magazin al nordicilor (Kashmir - după cum sunt cam toate), cu tot felul de chestii pentru turişti, în care am stat, recunosc, 20 minute să mă uit la inele. Vânzătorul, un kaşmirez simpatic, care clar îşi cunoaşte meseria, numa’ nu mi-a băgat pe gât o brăţară absolut superbă dar m-am trezit din hipnoză la timp şi i-am zis că nici nu mă gândesc să-i dau 2500 rupii (preţul de strigare) când pot (şi vreau) să mă duc direct la sursă s-o cumpăr.

După poştă îmi fac bagajele şi mă duc să-mi iau prânzul şi să mă pregătesc pentru busul de 1.30 care trebuie să mă ducă la Alleppey. Prânzul l-am împărţit cu cioara tupeistă care n-a aşteptat să fie invitată (dar, fiind o mâncare iute, sper să-i fi stat în pipotă!) şi, în acelaşi timp, cerând şi primind sfaturi de la proprietarul locului, un prietenos fortkochi-nez. De vreme ce nimeni altcineva nu părea să ştie că există un autobus direct la Alleppey, am urmat sfaturile proprietarului de restaurant şi m-am postat pe un anume colţ de stradă. Asta se întâmpla pe la ora 1. După 2 m-am întâlnit din nou cu acelaşi proprietar, care s-a oferit să mă ducă până în altă staţie cu motorul lui şi care, în momentul în care l-am refuzat, mi-a indicat un autobus care mă duce în Thopumpady, oraş/cartier adiacent la Fort Kochi. Şi da, acolo am aşteptat poate cinci minute, a venit busul şi am ajuns 50 km mai la sud...

...Nu înainte să sufăr crunt în bus pentru că am stat pe o bancă de 3 persoane la geam, cu vântul în ochi, lângă o doamnă considerabil de extinsă şi nepoata ei de vreo 10-11 ani cu care am schimbat câteva vorbe, stârnindu-le hazul, lor şi familiei lor, dispusă strategic în toate părţile autobusului.

Până să mă prind că ceva e diferit a trecut ceva vreme dar când m-am prins, m-am felicitat: trafic suportabil, claxoane foarte puţine, oameni relaxaţi şi puţini (până pe la mijlocul cursei de Alleppey, când s-au materializat iar încă nişte zeci de oameni în autobus). Pe lângă faptul că-i sâmbătă, e şi ziua lui Krishna, deci lumea are altceva de făcut azi decât să călătorească: să sărbătorească!

Am ajuns oricum intactă în Alleppey, unde m-am plimbat până la plajă şi am căutat ceva cazare. Primul loc în care am intrat, chiar în mijloc de fleoaşter, cu pretenţii cât populaţia Indiei: îmi arată angajatul o cameră (destul de mare dar cu cam multă mobilă şi foarte întunecată), şefu’ mă întreabă ce buget am, îi zic, aşa că îşi trimite angajatul să-mi arate altă cameră (un bungalow scârbos şi murdar, chiar şi după standardele mele) şi, în timp ce eu chiar îmi puneam serios problema să stau în bungalow, îmi zice că nu dă camera cu mai puţin de 400. Eu oferisem 250. Rupii, evident. Rupem rândurile şi ne retragem, eu în alte căutări. Şi, în timp ce umblu pe plajă, vine un tip cu motor la mine, zice că m-a văzut că am ieşit de acolo, că îmi recomandă să încerc în cealaltă parte a plajei, că el n-are hotel, doar restaurant şi că se oferă să mă ducă. Umblasem destul de mult aşa că zic ok şi mă chinui să mă caţăr pe motor cu tot cu bagaj şi geantă şi apă... fără cască, evident.

Tipu’ mă duce la un cunoscut şi aşa ajung eu să stau la Funky Art Guesthouse (dada, reclama!) cu 250 rupii pe noapte.