Mame

Semnele sunt prea multe ca să poată fi ignorate: mamele cu copiii din compartiment mi-au amintit de propria-mi mamă şi cum, deja de ceva vreme tot consider că totul din jurul meu înseamnă ceva sau vrea să-mi amintească de ceva, e clar că micile familii urlător-îngrijorate nu pot decât să-mi sublinieze cât de important e pentru unii (şi aici nu mă refer la mine, mamă, numa’ ca să ştii) să mă întorc.

Urlători – juniorii, invadând trenul la 3 dimineaţa, precum hunii în plin atac asupra valahilor surprinşi (în somn), iar îngrijorate – doamnele, o mamă de căciulă, cărând la geamantane precum melcii cu casă. Una e agitată, mare, luxuriantă, întâmpinându-şi cu braţele larg deschise destinul de balenă eşuată dar cultă, care-şi va educa puiul conform tuturor regulilor auzite, desigur, la Oprah. Alta modestă în vorbire dar poleită cu mărgele de aur şi echipată precum o maratonistă, acuză infiltrarea limbii germane în vocabularu-i pur-sânge românesc de pe lângă Sighişoara, infiltrare datorată celor cinci luni petrecute la Miunşăn; susţine că nu poate dormi ştiindu-şi copilul de 14 ani din dreapta ei în nesiguranţă pe tren (dar care copil, la un moment dat, este însărcinat să ţină picioarele mamei în poală). Se înţelege că grijile nu perspiră dincolo de limitele compartimentului, iar primul născut este cu siguranţă în afara oricărui pericol.

Cu excepţia vocii stridente de fetiţă nesigură dacă trebuie să fie auzită de tot vagonul sau (foarte clar) doar de tot compartimentul, copiii s-au comportat mai decent decât mamele în continuă nevoie de exprimare a sentimentelor (după cum trebuie să facă adevăratele femei – se ştie!). Dornice să se facă auzite de către un domn neamţ îmbrăcat în chelie şi sandale cu şosete şi de către o dom’şoară antisocială şi încruntată din cauză de trezit cu forţa luminii din compartiment aprinse între ochi, dornice, deci, foarte dornice, doamnele au purces în a re-re-re discuta modul în care s-au urcat în tren, alergate fiind de către un „naş” mai sadic, care a refuzat să le care bagajele (inimaginabil de multe şi de grele pentru densitatea populaţiei din compartiment). Şi, după cum bine le/ne şade, nu s-a putut a se dormi la unison, ci, mai mereu, într-un frustrant decalaj, lăsând veşnic un reprezentant cu ochii – şi cu gura – deschişi.

Când în sfârşit doamnele şi-au luat inima în dinţi şi au folosit ademeniri sub formă de covrigei de casă şi au început să comunice cu dom’şoara (neamţul scăpând din cauză de neamţ şi peltic pe deasupra), s-au arătat şapte semne rele în tot atâtea minute, s-a scoborât Belzebut şi a râs, au secat apele, au murit pădurile şi au sărit somnurile şi dom’şoara a fost prinsă! La interogatoriu. Fără scăpare. Fără sfârşit. Fără somn.

Asta fix până când, în ciuda încercărilor lor, a luat somn. Până la Bucureşti.

Take that, small, divided families!